Toxoplasmoza: iubește-ți pisica fără griji

Toxoplasma gondii reprezintă un parazit intracelular, agent etiologic al toxoplasmozei, capabil să infecteze un spectru larg de gazde homeoterme, felinele constituind gazda definitivă a ciclului biologic.

Cum ajunge Toxoplasma gondii la pisica ta?

Toxoplasma gondii se transmite prin ingerarea chisturilor cu bradizoiți ce se regăsesc în țesuturile gazdelor intermediare. Astfel, consumul de carne crudă sau comportamentul de vânătoare o pot transforma în gazdă definitivă. Poate apărea și transmiterea prenatală și transmamară, precum și transmiterea directă prin ingerarea accidentală de oochisturi sporulate aflate în sol sau nisip.

Ce importanță clinică are toxoplasmoza asupra pisicii tale?

Toxoplasma gondii are importanță clinică și epidemiologică majoră la pisică, aceasta reprezentând gazda definitivă a parazitului și singura specie capabilă să elimine oochisturi în mediu. Deși majoritatea infestaților feline sunt subclinice, toxoplasmoza poate produce manifestări severe la pisoi și la animalele imunocompromise, incluzând afectare respiratorie, neurologică, oculară și sistemică.

Cum sunt afectați oamenii de acestă patologie?

Importanța veterinară este amplificată de rolul pisicii în ciclul epidemiologic al bolii și în contaminarea mediului, cu relevanță pentru sănătatea publică și riscul zoonotic. Toxoplasmoza constituie o zoonoză deosebit de importantă pentru femeile gravide și persoanele immunocompromise. Infecția primară poate determina avort, malformații congenitale sau afectare neurologică fetală, motiv pentru care monitorizarea serologică în timpul sarcinii este esențială.

De asemenea, monitorizarea pisicilor poate furniza informații valoroase despre expunerea la acest parazit și evaluează statusul lor serologic. Prezența unui titru semnificativ de anticorpi indică o expunere anterioară, ceea ce conferă animalului un risc epidemiologic scăzut.

Cum ne putem proteja de toxoplasmoză?

Măsurile profilactice recomandate pentru prevenirea infecției cu Toxoplasma gondii la pisici includ evitarea administrării cărnii crude și limitarea comportamentului de vânătoare.

În ceea ce privește sănătatea publică, prevenția la om presupune prepararea termică adecvată a cărnii și respectarea riguroasă a igienei mâinilor. Fundamentală este igiena zilnică a mediului și a litierei, deoarece oochisturile parazitului sunt eliminate de pisici prin materii fecale. Acestea sporulează și devin infectante după 1-5 zile în mediu, iar ingestia lor accidentală poate duce la infectarea omului.

Care sunt principalele teste ce orientează diagnosticul toxoplasmozei?

Determinarea anticorpilor anti-Toxoplasma la pisici implică măsurarea imunoglobulinei G (IgG) și imunoglobulinei M (IgM) din sânge. Acest lucru ajută la identificarea expunerilor anterioare, la evaluarea imunității sau la detecția infecției active. Această determinare se recomandă în prezența semnelor clinice sugestive pentru toxoplasmoză, precum febră, letargie, dispnee, afectare neurologică, oculară sau digestivă, în cazurile de uveită, corioretinită sau alte afecțiuni inflamatorii oculare de etiologie necunoscută, la pisoii cu simptomatologie sistemică sau respiratorie sugestivă pentru infecția cu protozoare, la pisicile imunocompromise, în special cele diagnosticate cu FIV sau FeLV, la animalele cu istoric de consum de carne crudă sau comportament intens de vânătoare. Determinarea este importantă pentru monitorizarea statusului patologic, în situațiile în care se urmărește diferențierea unei infecții active de o expunere anterioară sau pentru evaluarea statusului serologic al pisicilor provenite din colectivități, adăposturi sau crescătorii.

În scop epidemiologic se folosește testarea serologică pentru aprecierea riscului zoonotic în gospodăriile cu persoane imunosupresate sau femei însărcinate. Metoda ELISA este folosită pentru identificarea anticorpilor IgG și IgM anti-Toxoplasma. Metoda se bazează pe legarea specifică dintre antigen-anticorp, marcarea complexului format prin utilizarea unor enzime și detectarea colorimetrică a acestora.

Examenul coproparazitologic poate ajuta la observarea oochisturilor în probele de fecale examinate, iar testul PCR (Polymerase Chain Reaction) ajută la identificarea ADN-ului parazitar, însă aceste două examene prezintă limitări și nu sunt întotdeauna suficiente, deoarece oochisturile sunt elimitate pentru o perioadă relativ scurtă de timp (1-3 săptămâni).

Printre procedurile invazive se numără examenul citologic care ajută la detecția tachizoiților în efuziuni cavitare, lichid de lavaj bronhioalveolar și examenul histopatologic ce detectează tachizoiții în probe biopsice tisulare. Detectarea acestora constituie, de cele mai multe ori, o descoperire incidentală, întrucât aceste metode nu sunt utilizate în mod specific pentru identificarea lor.

Cum interpretăm rezultatele unui test serologic pentru Toxoplasma gondii?

Anticorpii IgM indică o infecție recentă sau activă. Se detectează la 1-2 săptămâni după infecție. Titruri crescute de IgM pot indica excreția de oochisturi. Anticorpii din clasa IgM sunt detectați frecvent la pisicile sănătoase și nu se corelează cu semnele clinice. După 12 săptămâni de la infecția acută acest titru poate să devină negativ.

Dacă vorbim de anticorpii IgG, aceștia sunt indicatori ai expunerii individului la patogen. IgG poate apărea în 4-6 săptămâni, iar titrurile maxime de anticorpi sunt atinse dupa 2-3 săptămâni de la prima apariție. Nivelurile ridicate de IgG la o pisică sănătoasă indică faptul că aceasta este probabil imună și că în prezent nu elimină oochisturi infecțioase în fecale. Un singur test de anticorpi este adesea insuficient pentru un diagnostic definitiv, deoarece rezultatele pozitive persistă ani de zile. De aceea se recomandă repetarea titrului de anticorpi la 2-3 săptămâni distanță, pentru a observa evoluția acestuia.

Rezultatul echivoc apare din mai multe cauze: concentrație foarte mică de anticorpi, începutul infecției, scăderea anticorpilor după o infecție veche, reactivitate nespecifică, interferențe imunologice, hemoliză, lipemie sau legare nespecifică a imunoglobulinelor. În cazul rezultatelor de graniță cu caracter echivoc se recomandă corelarea cu tabloul clinic și retestare după 2–3 săptămâni.

În evaluarea riscului zoonotic și a implicațiilor asupra sănătății publice, determinarea statusului serologic la pisicile clinic sănătoase poate furniza informații epidemiologice relevante. O pisică seronegativă poate elimina oochisturi în perioada timpurie a infecției, înainte de dezvoltarea unui răspuns imun detectabil serologic, și este susceptibilă la o infecție primară cu Toxoplasma gondii, în cursul căreia poate elimina oochisturi. În schimb, la pisicile seropozitive pentru IgG, eliminarea oochisturilor este considerată puțin probabilă, deoarece seroconversia apare, de regulă, la 2–3 săptămâni după infecția primară, perioadă în care excreția oochisturilor este în mod obișnuit redusă sau absentă. De asemenea, literatura de specialitate indică faptul că pisicile seropozitive pentru IgG prezintă o probabilitate scăzută de reexcreție a oochisturilor în cazul reexpunerii sau al imunosupresiei. Deși pisicile seropozitive sunt în general imune la infecția primară recurentă, imunitatea poate scădea la aproximativ 6 ani după infecția primară.

Așadar, interpretarea rezultatelor serologice pentru anticorpii anti-Toxoplasma gondii (IgG și IgM) oferă informații utile privind expunerea anterioară sau posibil recentă la parazit și susceptibilitatea pisicii.

• IgG (−) / IgM (−) — pisică susceptibilă

• Nu sunt detectați anticorpi.
• Pisica este susceptibilă la o infecție primară.
• Dacă se infectează, poate elimina oochisturi.

• IgG (+) / IgM (−) — infecție anterioară

• Sugerează contact anterior cu T. gondii.
• Eliminarea oochisturilor este, în general, puțin probabilă.
• Reexcreția după reexpunere sau imunosupresie este posibilă, dar rară.
• Riscul de eliminare este considerabil redus.

• IgG (−) / IgM (+) — posibilă infecție recentă

• Poate indica o infecție recentă, dar nu permite stabilirea exactă a momentului infecției.
• IgM poate persista și după faza acută.
• Dacă există suspiciunea unei infecții primare recente, examinarea fecalelor pentru oochisturi poate fi luată în considerare.

• IgG (+) / IgM (+) — posibilă infecție recentă sau în evoluție

• Necesită o interpretare mai atentă decât simpla constatare a „infecției active”.
• Asocierea IgG + IgM nu demonstrează singură că pisica elimină în acel moment oochisturi.

Toxoplasmoza nu trebuie să reprezinte un motiv de teamă față de pisici. Prin adoptarea unor măsuri simple de prevenție, precum asigurarea unei alimentații adecvate, respectarea regulilor de igienă și, atunci când este indicat, efectuarea testărilor corespunzătoare, riscul de expunere poate fi redus semnificativ. O îngrijire responsabilă permite menținerea unei relații armonioase și sigure între pisici și restul familiei.

Dr. Mera-Țigău Andra Elena, Medic veterinar Biochimie & Imunologie, Synevovet

Bibliografie

• Cornell University College of Veterinary Medicine. (2018). Toxoplasmosis in cats. Cornell Feline Health Center. https://www.vet.cornell.edu/departments-centers-and-institutes/cornell-feline-health-center/health-information/feline-health-topics/toxoplasmosis-cats
• Francis JM, Payne RA, Joynson DH. (1988). Rapid indirect enzyme linked immunosorbent assay (ELISA) for detecting antitoxoplasma IgG: comparison with dye test. Journal of Clinical Pathology, 41(7), 802–805. https://doi.org/10.1136/jcp.41.7.802
• Gao Y, Guo H, Moumouni PFA, Liu M, Li J, Efstratiou A, Galon EM, Ybanez RH, Masatani T, Soma T, Xuan X. (2020). Development and evaluation of an enzyme-linked immunosorbent assay based on recombinant TgSRS2 for serodiagnosis of Toxoplasma gondii infection in cats. Journal of Veterinary Medical Science, 82(11), 1662–1665. https://doi.org/10.1292/jvms.20-0231
• Greene CE. (2012). Infectious diseases of the dog and cat (4th ed.). Elsevier
• Györke A, Balea A, Borșan S, Su C, Jiang T, Magdaș C, Mărcuțan D, Blaga R, Mircean V, Villena I, Spano F, Briciu V, Cozma V. (2024). Toxoplasma gondii genotypes and frequency in domestic cats from Romania. BMC Veterinary Research, 20, 369. https://doi.org/10.1186/s12917-024-04210-9
• Hartmann K, Addie D, Belak S, Boucraut-Baralon C, Egberink H, Frymus T, Gruffydd-Jones T, Hosie MJ, Lloret A, Lutz H, Marsilio F, Möstl K, Pennisi MG, Radford AD, Thiry E, Truyen U, Horzinek MC. (2013). Toxoplasma gondii infection in cats: ABCD guidelines on prevention and management. Journal of Feline Medicine and Surgery, 15(7), 631–637. https://doi.org/10.1177/1098612x13489228
• Kochanowsky JA, Koshy AA. (2018). Toxoplasma gondii. Current Biology, 28(14), R770–R771. https://doi.org/10.1016/j.cub.2018.05.035
• Liyanage KLDTD, Wiethoelter A, Hufschmid J, Jabbar A. (2021). Descriptive comparison of ELISAs for the detection of Toxoplasma gondii antibodies in animals: A systematic review. Pathogens, 10(5), 605. https://doi.org/10.3390/pathogens10050605
• Tenter AM, Vietmeyer C, Johnson AM, Janitschke K, Rommel M, Lehmacher W. (1994). ELISAs based on recombinant antigens for sero-epidemiological studies on Toxoplasma gondii infections in cats. Parasitology, 109(1), 29–36. https://doi.org/10.1017/S0031182000077738
• Vaden, S. L., Knoll, J. S., Smith, F. W. K., Jr., & Tilley, L. P. (Eds.). (2009). Blackwell's five-minute veterinary consult: Laboratory tests and diagnostic procedures: Canine and feline. Wiley-Blackwell.
• Waron M, Trainin Z, Gluckman A, Ungar-Waron H. (1987). Reactivity of IgM-rheumatoid factors of human, feline and bovine sera. Journal of Comparative Pathology, 97(4), 483–490. https://doi.org/10.1016/0021-9975(87)90027-2
• Wee JLK, Ho LC, Yap EH, Singh M. (1992). A monoclonal-based IgM capture ELISA for detection of antibodies to 22 and 41 kDa membrane antigens of Toxoplasma gondii. Parasitology, 104(1), 25–31. https://doi.org/10.1017/S0031182000060765
• Zajac AM, Conboy GA. (2012). Veterinary clinical parasitology (8th ed.). John Wiley & Sons, Inc.