Abordarea pisicilor anorexice

Anorexia se defineste ca fiind lipsa apetitului pentru mancare. Apetitul este fiziologic iar prezenta sa la animale este presupusa.
Acesta este controlat printr-o multitudine de neurotransmitatori si implica numerosi centrii din creier. 
Senzatia de satietate apare in timpul fazei de absorbtie, dupa ingerare, atunci cand substantele nutritive devin disponibile la nivelul sistemului digestiv.
Senzatia de foame apare in faza de post-absorbtie, atunci cand energia este furnizata prin gluconeogeneza din substantele nutritive depozitate.

Anorexia poate fi partiala sau completa, astfel:

• Anorexia adevarata, care apare atunci cand animalul nu prezinta interes pentru mancare. Aceasta poate fi consecutiv bolilor sistemice, durerii, neoplaziilor, tulburarilor neurologice sau traumatismelor. Medicatia, cum ar fi, chimioterapicele sau opioidele pot reduce sau inhiba apetitul. De asemenea, animalele ce primesc exclusiv nutritie parenterala pot mima prezenta unei stari de absorbtie, diminuand apetitul. Anorexia adevarata poate fi clasificata la randul ei in:

1. anorexie primara atunci cand exista tulburari neurologice centrale, afectand centrul satietatii.
2. anorexie secundara, apare consecutiv unui proces patologic si se intalneste cel mai des la pisici.

• Pseudoanorexia apare consecutiv factorilor care nu influenteaza in mod direct centrul foamei. Astfel, animalul prezinta senzatia de foame, dar este blocat de factori cum ar fi: stresul generat de mediu (frica, anxietate), schimbarea dietei alimentare, afectarea mucoasei nazale ducand la reducerea simtului olfactiv, respectiv tulburari respiratorii, probleme de deglutitie sau durere.

De curand, in literatura de specialitate, s-a introdus termenul “hiporexie” pentru a descrie o reducere a apetitului.

Diagnostic diferential

• Patologie sistemica;
• Infectie/inflamatie;
• Neoplazie;
• Aversiune fata de mancare;
• Prehensiune si/sau masticatie dureroase:

1. abcese;
2. formatiuni tumorale sau corpi straini;
3. fracturi mandibulare;
4. afectarea articulatiei temporomandibulare;
5. miozita;
6. boala parodontala;
7. afectarea glandelor salivare;

• Disfagie orofaringiana;
• Boala esofagiana;
• Tulburari olfactive;

Atunci cand exista emeza:

• Inflamatia tubului digestiv;
• Ileus;
• Evacuare gastrica intarziata;
• Boala vestibulara;
• Efecte secundare generate de diferite medicamente.

Managementul pisicii anorexice se bazeaza pe identificarea si tratarea patologiei existente.

• Astfel se recomanda inregistarea greutatii corporale si a scorului conditiei fizice a animalului la intrarea in cabinet, urmand a fi verificata zilnic (chiar de doua ori pe zi la pacientii in stare critica). 
• Se recomanda rehidratarea pacientului si reevaluarea acestuia. Uneori pisicile pot prezenta apetit dupa fluidoterapie;
• Se dozeaza electrolitii si se corecteaza in functie de ionograma. Se va monitoriza, cu precadere potasiul;
• In functie de caz, se recomanda folosirea analgeziei.
• Se recomanda montarea unui tub pentru hrana pisicilor anorexice de peste 3 zile, pentru a evita aparitia malnutritiei, respectiv a lipidozei hepatice;
• Medicatia de stimulare a apetitului ar trebui evitata pana cand patologia principala a fost identificata si tratata;
• In felise, pentru a reduce anxietatea, se poate recurge la folosirea feromonilor felini (fractiunea F3);
• Pentru a incuraja pisica sa manance, aceasta ar trebui sa primeasca bucati mici de mancare, eventual incalzite pentru a le potenta mirosul. Uneori introducerea bucatilor de alimente in gura, sau pozitionarea lor pe buzele acestora, le poate stimula apetitul, insa aceasta metoda este pretabila doar pentru pisicile cu status clinic stabil si in curs de vindecare, altfel putand genera stres.
• Medicatie ce stimuleaza apetitul: diazepam, prednisolon.
• Medicatie anti-emetica: maropitant, metoclopramid.

Suportul pe termen scurt

Poate fi realizat cu ajutorul tubului de hrana nazo-esofagian. Acesta se recomanda animalelor fara patologie orala, nazala, faringiana sau esofagiana si care nu vomita. Avantajele sunt reprezentate de usurinta montarii si utilizarii tubului, iar dezavantajele constau in diametrul ingust al tubului si in faptul ca unele pisici nu tolereaza prezenta acestuia pe fata.

Suportul pe termen lung

Poate fi realizat prin montarea unui tub de hrana prin esofagostomie. Acesta este indicat animalelor cu patologie orala si nazala si contraindicat pisicilor cu boli esofagiene sau voma. Tubul este bandajat la gatul pisicii, reducand astfel discomfortul creat in cazul tubului nazo-esofagian.
Cele mai practice pentru utilizarea pe termen lung (12 luni sau mai mult) sunt considerate a fi tuburile montante prin gastrostomie. Acestea pot fi montante chirurgical sau endoscopic.

Bibliografie:

1. BSAVA. How to… British Small Animal Veterinary Association, 2013.
2. Coté Etienne. Clinical Veterinary Advisor, Dogs and Cats. Second Edition. Elsevier, 2011.
3. Tilley L. P., Smith F. W. K. Jr. Blackwell’s Five Minute Veterinary Consult: Canine and Feline, Ed. Blackwell Publishing, Ames, 2007.