Diareea la pisica
Diareea poate fi o boala sau un simptom al unei boli. La fel ca si oamenii, pisicile pot suferi ocazional de diaree. Pisicile de apartament mai ales sunt cele mai sensibile. Alimentatia necorespunzatoare este cea mai frecventa cauza a diareei simple. Hranirea pisicii cu alimente grase, condimentate, lapte in exces sau smantana duce aproape inevitabil la probleme digestive.
Daca pisica dumneavoastra sufera de diaree nu-i mai lasati mancarea la dispozitie, insa aveti grija sa-i asigurati accesul permanent la apa. Aportul insuficient de apa asociat cu diareea poate cauza deshidratarea. Puteti sa-i dati cate o lingurita de Smecta o data la 3 ore. Daca acest lucru nu opreste diareea in 12 ore sau daca pisica are febra, o stare de apatie sau agitatie sau daca este vorba despre un pui de pisica, sunati-va de urgenta veterinarul. Diareea poate fi un simptom al multor boli, unele dintre ele foarte grave. Peritonita infectioasa felina si infestatiile parazitare severe, de exemplu, sunt adesea acompaniate de diaree.
Examenul clinic al pisicii insotit de analizele de laborator recomandate de medicul veterinar vor indica cauza care determina diareea pisicii. Doar dupa stabilirea cauzei se poate prescrie un tratament adecvat. Hemoleucograma cu formula leucocitară si profilul biochimic general sunt analizele de laborator de baza pentru a evalua starea oricarui pacient bolnav.
Daca cauza este exclusiv de natura alimentara, corectarea dietei va rezolva problema. Hraniti pisica cu alimente usor digestibile precum carne fiarta de pui, supa de pui si orez pentru a permite sistemului digestiv sa se refaca. Revenirea la dieta initiala trebuie sa se faca treptat, pe parcursul mai multor zile. Evitati sa-i dati produse lactate in aceasta perioada. Pisica adulta nu mai dispune de enzima necesara pentru digerarea lactozei si de aceea nu tolereaza bine laptele.
Daca cauza diareei este de natura parazitara, lucru confirmat printr-un examen coproparazitologic administrarea unui antiparazitar intern prescris de medic (in functie de parazitii implicati) va rezolva situatia.
Daca insa medicul suspecteaza ca diareea este de natura bacteriana (Salmonella, E.coli etc) sau virala (peritonita infectioasa felina, panleucopenie felina, imunodeficienta felina etc) va solicita analize de laborator precum coprocultura examene serologice pentru detectarea anticorpilor anti-virali sau examene pentru identificarea virusurilor. In cazul bolilor metabolice insotite de diaree (boli renale, hepatice, pancreatice) se vor face investigatii mai amanuntite si tratamentul va fi mai complex.
In orice caz, nu amanati vizita la medic daca diareea persista mai mult de 24 ore si nu administrati pisicii medicamente fara prescriptia veterinarului.