Analize
Biochimie Caini Pisici

Analize veterinare recomandate pentru animale de companie: catei, pisici, dar si animale exotice. Afla analizele recomandate, articole despre animale de companie si gaseste raspunsuri la cele mai frecevente intrebari.

Fosfor seric

Calendar icon
Cantitate proba

0.5 ml

Calendar icon
Metoda

spectrofotometrie

Calendar icon
Conditii de transport

2-8°C

Blood sample
Specimen recoltat

ser sangvin

Informatii generale

Fosforul este un element ce joaca un rol major ca metabolit intermediar si constituient al acizilor nucleici, fosfolipidelor si nucleotidelor, iar fosfatii sunt componenti importanti ai sistemelor tampon a organismului. In ser exista doua tipuri de fosfor:organic si anorganic. Fosforul organic este un component al fosfolipidelor, fosfoesterilor, acizilor nucleici etc. Fosforul anorganic se prezinta in mare sub forma de mono si dihidrofosfat. 10-25% din fosfor este legat de proteine si restul este liber sau formand cationi cu calciul, sodiul si magneziul.
Fosforul si calciul sunt absorbiti in intestinul subtire. Absorbtia este influentata de prezenta altor minerale, nutriente, vitamine si de pH-ul intestinal. Metabolismele calciului si fosforului sunt interdependente.
Doua dintre principalele cauze ale hiperfosfatemiei sunt: animalele tinere, in crestere sau o rata scazuta a filtrarii glomerulare, care poate fi prerenala, renala sau postrenala. Cand produsul [calciu]x[fosfor] depaseste 60-70, apare riscul mineralizarii tesuturilor moi. In cazul unei hipofosfatemii severe exista un risc crescut de hemoliza.

Principalele indicatii ale testarii

  • tulburari endocrine si metabolice;
  • tulburari neuromusculare, renale, gastrointestinale.

Pregatiri speciale pentru recoltare

Nu exista

Prelucrarea necesara dupa recoltare

Se recomanda centrifugarea probei si separarea serului/plasmei de celule in intervalul de 1 h de la recoltare pentru a evita hemoliza in vitro. Serul/palsma se transfera intr-un recipient simplu, fara aditivi.

Interferente

Valori scazute:

  • Medicamentele sau substantele care pot sa cauzeze scaderea artefactuala a fosforului seric: fenotiazide, cefotaxim, citrati, manitol, oxalat, tartrat si prometazina;
  • Medicamente care pot sa scada in mod fiziologic concentratia fosforului seric: acetazolamida, albuterol, antiacizii care contin aluminiu, aminoacizi, anticonvulsivante, anestezice, corticosteroizi, epinefrina, estrogeni, fructoza, glucoza, insulina, isoniazida, hidroxid de magneziu si sucralfat.

Valori crescute:

  • Medicamentele sau substantele care pot sa cauzeze cresterea artefactuala a fosforului seric: acid aminosalicilic, bilirubina, detergenti contaminanti ai sticlariei, emulsiile lipidice, hemoglobina, lipemia, metotrexat, naproxen si rifampin.
  • Medicamente care pot sa creasca in mod fiziologic concentratia fosforului seric: alanina, hidroxid de aluminiu, steroizi anabolizanti, androgeni, blocanti β-adrenergici, ergocalciferol, furosemid, hormonul de crestere, hidroclorotiazida, medroxiprogesteron, minociclina, fosfati, vitamina D si xylitol.
  • Medicamentele nefrotoxice care scad RFG pot de asemenea sa creasca concentratia fosforului seric (ex. Antibioticele aminoglicozide, amfotericina B, tetraciclina).
  • Hemoliza, lipemia.
  • Trombocitoza si gamopatiile monoclonale.
  • Nesepararea in timp util a serului/plasmei de celule rezulta in concentratii fals crescute de fosfor din cauza fosforului intracelular care extravazeaza din eritrocite.
  • Staza venoasa prelungita (2-3 min) inainte de recoltarea sangelui.
Bibliografie
  • Vaden S., Knoll J., Smith F., Tilley L & Jr., Blackwell's five minute veterinary consult: Laboratory tests and diagnostic procedures canine & feline, ed. Wiley-Blackwell, 2009.
  • Cornell University, College of Medicine: Clinical Pathology Modules, Veterinary Clinical Chemistry – Phosphate, http://diaglab.vet.cornell.edu/clinpath/modules/chem/phos.htm.