Osmolalitate serica

Informatii generale

Osmolalitatea unui lichid este reprezentata de numarul total de particule solvite per kilogram de solvent (mOsm/kg). Trebuie diferentiata fata de osmolaritate, care reprezinta numarul de particule solvite per litru de solutie. In cazul fluidelor extracelulare, osmolaritatea si osmolalitatea sunt aproximativ egale.

In serul normal, principalii contributori la osmolalitate sunt cei prezenti in concentratiile cele mai mari, precum sodiul si clorul. Acestia sunt urmati de bicarbonat, potasiu, uree si glucoza. Alti electroliti precum magneziul, calciul si fosfatul, si solviti precum proteinele contribuie foarte putin la osmolalitate.

Osmolalitatea efectiva a sangelui este datorata particulelor solvite care contribuie la fluxul apei prin membranele semipermeabile. Osmolalitatea efectiva este controlata de osmoreceptorii hipotalamici si reglata de ADH-ul hipofizar. Odata cu cresterea osmolalitatii plasmatice se elibereaza ADH, care actioneaza asupra tubilor contorti distali si tubilor colectori din rinichi pentru a creste resorbtia apei. De asemenea este stimulat centrul setei. Drept urmare se produce dilutia solvitilor si scaderea osmolalitatii plasmei. Alternativ, la o scadere a osmolaritatii plasmei productia de ADH scade, ducand la scaderea reabsorbtiei apei de catre rinichi.

Deficitul osmolic se calculeaza asfel: Osmm – Osmc (Osmm = osmolalitatea masurata; Osmc = osmolalitatea calculata). Osmc = 1.86(Na+K) + BUN/2.8 + GLU/18. Pentru calcularea Osmc trebuie masurate toate componentele formulei. Un deficit osmotic mare indica prezenta unui solvit nemasurat (ex. cetone, lactat) sau unor solviti straini (ex. etilenglicol, alcool etilic, manitol).

Principalele indicatii ale testarii

  • Evaluarea gradului de hidratare.
  • Detectarea prezentei metabolitilor toxici in intoxicatii (ex. etilenglicol, metanol, etanol).
  • Diferentierea diabetului insipid de polidipsia psihogena in cadrul unui test de deprivare hidrica.

Contraindicatii

  • Animalele carora li s-a administrat manitol sau substante de contrast intravenoase radiografice.

Pregatiri speciale pentru recoltare

Nu.

Specimen recoltat

2-3 mL de sange venos.

Recipient de recoltare

  • Vacutainer fara aditivi (capac rosu).

Prelucrarea necesara dupa recoltare

Centrifugati si separati serul imediat dupa formarea coagulului (maxim 60 minute de la recoltare).

Stabilitate proba

Ser refrigerat (2-8˚C): 48 - 72 ore.

Metoda

Freezing-point depression.

Interferente

Valori scazute:

  • Diuretice, insulina,
  • Fluide iv.
  • Nesepararea serului de coagul in maxim 1 h va rezulta in valori scazut din cauza utilizarii glucozei de catre celule.

Valori crescute:

  • Fluide iv.
  • Mannitol, substante de contrast radiografice.

Interpretare

Valori scazute Valori crescute
- In general sunt cauzate de hiponatremia asociata cu excesul hidric: diaree si/sau voma, insuficienta cardiaca congestiva, insuficienta renala severa, efuziuni cavitare (peritonita, pancreatita, uroabdomen), hipoadrenocorticism (Addison), medicamente diuretice sau fluide hipotonice, ciroza, sindrom nefrotic, polidipsia psihogena (rar la caine), sindromul eliberarii deficitare de ADH (rar la caine). - Deshidratare (ex. febra, lipsa apei).
- Diabet zaharat (hiperglicemie, cetoacidoza).
- Diaree si/sau voma (pierderea apei depaseste pierderea solvitilor).
- Disfunctie renala (ex. Diureza postobstructiva, insuficienta renala cronica, insuficienta renala nonoligurica).
- Hiperadrenocorticism (sindrom Cushing).
- Prezenta toxinelor de solviti exogeni (ex. Etilenglicol, alcool).
- Diabet insipid.
- Pierdere de lichide hipotonice in cavitati (ex. Peritonita, pancreatita).
- Alte cauze ale acumularii de solviti (ex., lichide hipertonice, intoxicatia cu sare, hiperaldosteronism).
- Hipodipsia primara.
- Altele (ex., mannitol, diuretice chimice).

Timp de eliberare rezultat

10 zile.

Teste complementare recomandate

  • Osmolalitate urinara.
  • Teste standard (profil general mare etc).
  • Testele ulterioare depind de procesul patologic sau boala suspectate.

Bibliografie

  1. Vaden S., Knoll J., Smith F., Tilley L & Jr., Blackwell's five minute veterinary consult: Laboratory tests and diagnostic procedures canine & feline, ed. Wiley-Blackwell, 2009
  2. Latimer S.K., Mahaffey E.A., Prasse K.W., Duncan & Prasse's Veterinary Laboratory Medicine: Clinical Pathology 4th ed., ed. Blackwell, 2003